Ostropel de mistreț – o rețetă (și nu-i poveste!) vânătorească

„Lumea vanatorilor” e un teritoriu inchis, nepermis „necunoscatorilor” – ori mai bine o lume paralela, cu tainele si regulile ei. Bucataria vanatoreasca insa e… fabuloasa!

Un ostropel de mistret e fara indoiala cea mai frumoasa experienta culinara la care mi-a fost dat sa asist. Sa asist, doar, caci „novicilor”, „intrusilor” nu le e permis decat sa priveasca. Si, evident, apoi, sa se infrupte din bunatati! Facerea unei asemenea mancari se intinde pe doua zile. Mai intai se pune carnea la marinat. O bucata zdravana de pulpa de mistret, de vreo doua kilograme, se portioneaza cu grija si se pune intr-o oala de pamant. Apoi se pregateste sosul marinat – ori „baitul”, cum i se mai spune. Doua cepe tari, taiate „pestisori”. Un morcov, la randu-i taiat in rondele. Telina – felii. Cimbrisor salbatic, cu floare liliachie si straniu miros mentolat – sa aromeze sosul. Si tot pentru asta: rozmarin, cu parfum tare. O foaie de dafin. Si peste toate, trei pahare mari de vin rosu si unul de coniac. Vanatorii incercati pun intotdeauna vin din cel mai bun si mai tare – un pinot noir, ori cabernet, ori o feteasca neagra. „In nici un caz posirca” – imi spune „maestrul bucatar” care mi-a dat voie sa patrund tainele cuhniilor vanatoresti.

Grecia – la vale pe toboganul de pe piaţa vacanţelor

Un sezon turistic dezamăgitor este ultimul lucru de care Grecia are nevoie, în condiţiile de criză acută cu care se confruntă.
Din păcate, conform statisticilor şi previziunilor Asociaţiei Întreprinderilor de Turism din Grecia (SETE), al cărei preşedinte este Andreas Andreatis, s-ar părea că asta se va întâmpla. Rezervările timpurii (early booking) pentru sezonul de vară sunt cu 15% mai reduse faţă de anul trecut, veniturile din turism, în primul trimestru al anului 2012, sunt cu 15% mai mici faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, iar estimarea cea mai fericită, pentru anul 2012 spune că Grecia va primi cu 1,5 milioane de turişti mai puţin, faţă de 2011.

Grecia – o mie de insule, o mie de parfumuri estivale

Marele tur al insulelor greceşti… Peste 1.000 de destinaţii şi mult mai multe poveşti, revelaţii si amintiri care nu pot fi şterse chiar aşa de uşor. Este călătoria unei vieţi, un răsfăţ continuu, o fericire ce ţi se agaţă de suflet şi nu-ţi mai dă drumul.
Santorini este insula îndrăgostiţilor şi a mari­lor mistere, căci pe aceste locuri, se pare, s-a ridicat odinioară Atlantida. Puteţi să o căutaţi, răsco­lind cu înfrigurare nisipul roşu sau, şi mai bine, lăsaţi apusul soarelui să vă ghideze călătoria ima­gi­nară dincolo de zidurile anticului (imaginarului) oraş. Savuraţi un pahar cu vin alb Nihteri, vinul nopţii, obţinut din struguri culeşi doar la lumina lu­nii, pentru a li se păstra întrutotul puterea de se­duc­ţie. Dacă doriţi să vă răsfăţaţi cu un alt vin bun, călă­toriţi în Ikaria, acolo unde miturile sunt încă vii, iar grecii încă mai beau vin roşu, asemenea celui de pe vremea lui Homer. De altfel, legendele ne dez­văluie această insulă ca locul de naştere a lui Dioni­sos, zeul vinului, aşa că viaţa este cu mult mai fru­moa­să în Ikaria.

Păstorel, un mare luptător împotriva „mezalianței șprițului”! – a doua parte

Constantin Bălăceanu-Stolnici, un distins martor al epocii lui Păstorel, nota admirativ despre acesta: „Era un gurmand, îi plăceau mâncarea bună şi coniacurile bune. Dar avea o cultură a mesei!”. Fratele lui, Ionel Teodoreanu nota subtil: „O reţetă de mâncare e ca şi o partitură : trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e acelaşi pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu şi alta e dibla lăutarului de la Moara Văduva“, scrie Păstorel Teodoreanu în volumul Gastronomice, publicat postum. Însă puncta cu îndreptățire în legătură cu mizericordia ce se stabilește între vinuri și meniuri: „Băut la ceas nepotrivit și pe nemâncate, vinul cel mai bun nu ne va lăsa decât o impresie obtuză, totdeauna incompletă. 

Feteasca Neagră – „Rubinul vinurilor românești”

Sosind  în Locanta Jariștea la ceas de seară, Princepele scenei noastre Ștefan Iordache obișnuia să comande, neapărat pe o veche tabla de argint cu toarte întoarse, o friptură de carne roșie ca patima neostoită, înecată în sosuri ticluite cu chiperuri și ciușcă iute, stropită cum se cuvine cu o carafă din licoarea rubinie a vinului de soi neaoș, numit în popor și „Poama Fetei Negre”, „Păsărească Neagră” sau „Coada rândunicii”.

carte

Cu Inima Tainică a Bucurescilor afli noi istorii by Kera Calița

Din lumea largă

Dacă vrei să afli ce mai e nou prin lume, nu rata întâlnirea cu Vacanțierul și cu Simona Lazăr&Valentin Țigău, aici și aici.