Constantin Bălăceanu-Stolnici, un distins martor al epocii lui Păstorel, nota admirativ despre acesta: „Era un gurmand, îi plăceau mâncarea bună şi coniacurile bune. Dar avea o cultură a mesei!”. Fratele lui, Ionel Teodoreanu nota subtil: „O reţetă de mâncare e ca şi o partitură : trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e acelaşi pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu şi alta e dibla lăutarului de la Moara Văduva“, scrie Păstorel Teodoreanu în volumul Gastronomice, publicat postum. Însă puncta cu îndreptățire în legătură cu mizericordia ce se stabilește între vinuri și meniuri: „Băut la ceas nepotrivit și pe nemâncate, vinul cel mai bun nu ne va lăsa decât o impresie obtuză, totdeauna incompletă.
luni, 18 decembrie 2017
Feteasca Neagră – „Rubinul vinurilor românești”
Sosind în Locanta Jariștea la ceas de seară, Princepele scenei noastre Ștefan Iordache obișnuia să comande, neapărat pe o veche tabla de argint cu toarte întoarse, o friptură de carne roșie ca patima neostoită, înecată în sosuri ticluite cu chiperuri și ciușcă iute, stropită cum se cuvine cu o carafă din licoarea rubinie a vinului de soi neaoș, numit în popor și „Poama Fetei Negre”, „Păsărească Neagră” sau „Coada rândunicii”.
joi, 16 noiembrie 2017
Din lumea largă
Dacă vrei să afli ce mai e nou prin lume, nu rata întâlnirea cu Vacanțierul și cu Simona Lazăr&Valentin Țigău, aici și aici.
duminică, 13 decembrie 2015
marți, 1 ianuarie 2013
lecturi
Bucuros de lectura! Primele articole din acest an pe saiturile mele preferate, despre: Pacuiul lui Soare, Eminescu si Frantz Josef.
marți, 11 decembrie 2012
Album literar-gastronomic: Lansare de carte
Album literar-gastronomic: Lansare de carte: Dragi prieteni, Va reamintim ca asta-seara (vineri, 7 decembrie) de la orele 18,00, la restaurantul Zexe din Bucuresti (Strada Icoanei ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)