Grecia – o mie de insule, o mie de parfumuri estivale

Marele tur al insulelor greceşti… Peste 1.000 de destinaţii şi mult mai multe poveşti, revelaţii si amintiri care nu pot fi şterse chiar aşa de uşor. Este călătoria unei vieţi, un răsfăţ continuu, o fericire ce ţi se agaţă de suflet şi nu-ţi mai dă drumul.
Santorini este insula îndrăgostiţilor şi a mari­lor mistere, căci pe aceste locuri, se pare, s-a ridicat odinioară Atlantida. Puteţi să o căutaţi, răsco­lind cu înfrigurare nisipul roşu sau, şi mai bine, lăsaţi apusul soarelui să vă ghideze călătoria ima­gi­nară dincolo de zidurile anticului (imaginarului) oraş. Savuraţi un pahar cu vin alb Nihteri, vinul nopţii, obţinut din struguri culeşi doar la lumina lu­nii, pentru a li se păstra întrutotul puterea de se­duc­ţie. Dacă doriţi să vă răsfăţaţi cu un alt vin bun, călă­toriţi în Ikaria, acolo unde miturile sunt încă vii, iar grecii încă mai beau vin roşu, asemenea celui de pe vremea lui Homer. De altfel, legendele ne dez­văluie această insulă ca locul de naştere a lui Dioni­sos, zeul vinului, aşa că viaţa este cu mult mai fru­moa­să în Ikaria.

Păstorel, un mare luptător împotriva „mezalianței șprițului”! – a doua parte

Constantin Bălăceanu-Stolnici, un distins martor al epocii lui Păstorel, nota admirativ despre acesta: „Era un gurmand, îi plăceau mâncarea bună şi coniacurile bune. Dar avea o cultură a mesei!”. Fratele lui, Ionel Teodoreanu nota subtil: „O reţetă de mâncare e ca şi o partitură : trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e acelaşi pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu şi alta e dibla lăutarului de la Moara Văduva“, scrie Păstorel Teodoreanu în volumul Gastronomice, publicat postum. Însă puncta cu îndreptățire în legătură cu mizericordia ce se stabilește între vinuri și meniuri: „Băut la ceas nepotrivit și pe nemâncate, vinul cel mai bun nu ne va lăsa decât o impresie obtuză, totdeauna incompletă. 

Feteasca Neagră – „Rubinul vinurilor românești”

Sosind  în Locanta Jariștea la ceas de seară, Princepele scenei noastre Ștefan Iordache obișnuia să comande, neapărat pe o veche tabla de argint cu toarte întoarse, o friptură de carne roșie ca patima neostoită, înecată în sosuri ticluite cu chiperuri și ciușcă iute, stropită cum se cuvine cu o carafă din licoarea rubinie a vinului de soi neaoș, numit în popor și „Poama Fetei Negre”, „Păsărească Neagră” sau „Coada rândunicii”.

carte

Cu Inima Tainică a Bucurescilor afli noi istorii by Kera Calița

Din lumea largă

Dacă vrei să afli ce mai e nou prin lume, nu rata întâlnirea cu Vacanțierul și cu Simona Lazăr&Valentin Țigău, aici și aici.

SAREA IN BUCATE povestea painii la test

lecturi

Bucuros de lectura! Primele articole din acest an pe saiturile mele preferate, despre: Pacuiul lui Soare, Eminescu si Frantz Josef.